Utopia fericirii…

Nu ştie bietul prunc ce haină este existenţa în care tocmai a intrat! Totuşi, simte apropierea iminentă a tristeţii şi deschide ochii plângând. De fapt, în adâncurile conştiinţei sale, o voce îi şopteşte că viaţa care i-a fost încredinţată nu este altceva decât un preludiu al morţii, al trecerii dincolo, către altceva… În acelaşi timp, făptura inocentă priveşte insistent lumina, mai aruncă frânturi de zâmbete, şi iar se mâhneşte. Fiecare zi este un război crunt cu sine şi cu ceilalţi, adumbrit de întrebări şi reflecţii lipsite de răspuns.

Pericolul pândeşte avid, căutând cu ochii fioroşi gândurile vulnerabile, spre a le transforma în dezastru. O cumplită furtună se dezlănţuie în sufletul omului, acum perfect conştient de povara ce-i apasă existenţa. Infimele momente de acalmie se risipesc fulgerător în văzduh, luând cu ele paloarea fericirii. Oricum, nu există răgaz pentru clipele ce par a se fi născut doar pentru a produce iluzii. Beatitudinea este o minciună învăluită în culori pastel, ce induc o stare de bine, înşelătoare şi efemeră.

Asemenea cometei, dispare la fel cum a venit. Nici urma nu i se mai zăreşte printre norii groşi de amărăciune, ce tronează nestingheriţi peste fruntea gânditoare şi ridată a celui condamnat la chin! Ţinta omului este sfârşitul, pe care îl aşteaptă resemnat, ştiind că altă cale de a părăsi tărâmul acesta, nu există. Focul sufletului îi devorează şi ultima fărâmă de vis, în care se refugiase ca să aţipească puţin. Urmărit fără încetare de suferinţă, lovit din toate părţile de cuvinte grele, nefericitul merge pe urmele acceptării, plecându-şi capul şi întrebându-se într-una, de ce?

Fiecare picătură de apă e venin pur, firimiturile sunt pelin, astfel ţinându-şi trează conştiinţa, singurul sfetnic de nădejde. Roua inimii îi umezeşte chipul îmbătrânit prea timpuriu, înfigând pumnale neîndurătoare în sufletul vitregit de soartă. Treptat, se stinge şi ultimul zâmbet forţat, lăsând în urmă o amintire ce va pieri odată cu trupul redat pământului. Doar o clipă a durat existenţa aceasta, căci altfel ar fi fost insuportabilă! Spiritul mult prea lucid, a zădărnicit planurile perfide ale fericirii, plecând aşa cum a sosit: gânditor şi infernal de îndurerat. Tragedia vieţii şi-a lăsat cortina, iar aplauzele au întârziat să apară.

Sala e plină de fantasme, ce rânjesc sfidător, instaurând teroarea şi declinul. Fiara inutilităţii se târăşte agale în mintea supusă finalului, răspândind întuneric şi deznădejde, consumând oxigenul salvator al vieţii. Neputinţa anulează graiul stins al fiinţei, oferindu-i nelinişti ancestrale, furii nemărginite şi lacrimi în cascade.

Abia acum percepe înţelesul real al vieţii, care nu este nicidecum spaţiul fabulos unde poate curge lapte şi miere, ci prăpastia fără capăt şi speranţă, o continuă cădere în gol, un destin sfâşiat de maliţiozitate şi cruzime. Rostul suprem al vieţii e o necunoscută pe care încearcă s-o dezlege, dar în zadar, căci firul s-a rupt, şi abia acum va descifra enigma pe care şi-a imaginat-o în felurite moduri.

Momentul adevărului e unic şi sfânt pentru fiecare, iar încrederea că dincolo de pragul morţii este viaţa însăşi, conduce omul către seninătate, chiar dacă nici aceasta nu-i alină zbuciumul. Intensitatea calvarului nimiceşte firavul suflet, aruncându-l într-o fatidică somnolenţă. Voinţa nu mai răspunde la niciun stimul, convinsă că toate eforturile nu-i vor aduce decât o falsă bucurie, ce nu va cunoaşte permanenţa. Valuri ucigătoare de scepticism uneltesc devastarea definitivă a unei minţi raţionale, măcinându-i pietatea şi firescul cugetului. Vuietul apăsător al vieţii îşi adună apele într-un vârtej monstruos, coborându-l într-o infinită gheenă, acoperindu-l cu negura nopţii amară.

Astfel şi-a dus povara vieţii omul fără vârstă, sclavul atâtor principii devenite în prezent vetuste, convins că binele şi puritatea sufletului, gândurile drepte şi sobre, îl vor urma dincolo de mormânt, şi vor fi martorii unei existenţe simple, născută din cupa suferinţei, chezaşă a veşniciei neînţeleasă, dar dominantă a Universurilor, pe care, poate, nu le va cunoaşte vreodată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *