Testamentul de ciocolata

De Marian Coman

Cartea prozatorului Marian Coman este o structură epică, un comperaj de crochiuri epistolar – reportericeşti cu rol de titlu de capitol, ca un şocant Sturm und Drang de secol XXI, desenat cu o savantă simplitate. De fapt, încearcă forme noi de exprimare literară şi o face cu graţia şi insolenţa timidului, care-şi protejează sensibilitatea în exces prin sfidarea canoanelor de tot felul. Nici nu-şi impune un tipar, ci mai degrabă lasă frâu liber unei atitudini izvorâte din… fie ce-o fi decât din prudenţe de băiat bine crescut.

A simţit că-i şade bine acest răsfăţ epic, că-l poate transforma în mod de comunicare şi formulă literară, alta decât cea consacrată, şI a plusat. Cartea lui Marian Coman se mai remarcă şi prin inedite formule de tehnoredactare datorate noilor tehnologii electronice de tipărire, faţă de mai vechile practici de culegere la linotip, ca ni]te fantezii de retro… modern, aşa cum făceau, cu mijloace modeste, diecii de cancelarie şi călugării copişti de la mănăstiri, unele erau migălite şi înflorate artistic cazanii, evangheliare şi liturghiere cu slove chirilice. Explicaţia s-ar afla în apetitul redactorului şef al cotidianului Obiectiv – Vocea Brăilei pentru… experimente, ca în cazul suplimentului săptămânal Literatura şi artele imaginarului, care i-a adus premiul ROMCON (Convenţia Naţională de SF) la secţiunea Mass-media în 2007, sau suplimentul Monitorul SF. Sub semnul imaginativului s-a aflat şi debutul său literar, în 1995, la Evenimentul şi-şi va păstra preferinţele tematice în antologiile România SF 2001 (Prologos, 2001), Quasar 001 (Media Tech, 2001), Noesis (Societatea Culturală Noesis, 2002, în format electronic), Liternet 2002, vol. 3 (Liternet, 2002, în format electronic), Alte lumi, alte legende (Media Tech, 2002) Transformarea lui Martin Lake şi alte povestiri (Tritonic, 2006).

Editorial, a publicat Nopţi albe, zile negre, la Tritonic, în 2006. Romanul Testamentul de ciocolată (editura Tritonic, Bucureşti, 2007) este o carte-şoc, scrisă cu convingerea că va atrage atenţia printr-o formulă nonconformistă, un lexic pe măsură, adică puţin deochiat pe alocuri, un epic alert şi o artă a portretului de excepţie, singurul compromis admis în linia melodică clasică: Avea ochi negri-tăciune Cala. Şi gene lungi, şi părul lins, întunecat.

Şi pielea albă şi fără niciun rid, fără niciun por mai deschis decât trebuie, fără niciun coş rătăcit… Pe Cala o curtaseră toţi bărbaţii… Măcar în gând o curtaseră. Măcar în vis şi mângâiaseră sânii. Măcar în şoaptă o ceruseră în căsătorie… (pag. 35). Marian Coman a scris un roman de dragoste altfel decât înaintaşii, chiar cei mai iluştri şi cu locuri rezervate în manualele alternative, dar s-a dovedit un prozator de o serioasă potenţă narativă, stăpân pe arta conflictului epic, cu o frazare elegantă, fluentă şi convingătoare, pe care o… vinde la preţ de inflaţie semantică pe efecte provocate de speculaţii sinonimice de moment.

Prozatorul îşi construieşte personajele, mai ales pe cele care gravitează în jurul Calei, controlate de o adrenalină în exces, sau de dependenţă la limita juridicului ori a unei morale de operetă, pentru că gesturile lor sunt motivate doar de impulsuri native. Există un echilibru între paroxistic şi bun simţ elementar în modul cum tratează conflictul dintre personaje, încât nu se ştie dacă un anume tip de ipocrizie este contrafăcut de autor sau ţine de buletinul genetic al eroilor. Este poate componenta epică cea mai vulnerabilă a stilului lui Marian Coman această rupere de responsabilităţile morale, etice, juridice ale personajelor sale, pe care le lasă să-şi plătească singure păcatele.

Testamentul de ciocolată are o scriitură atât de nouă, de modernă şi de insolită uneori, încât nici autorului nu-i vine să creadă că este… reală. Cartea are eleganţa sfidătoare a paradelor de modă pentru un sezon în avans, de teamă să nu prindă timpul reducerilor de preţuri. Marian Coman inovează introducând în formula clasică, cuminte şi consacrată a romanului elemente din mass-media, interviul; alteori face ferfeniţă gramatica elementară doar din dorinţa de a fi expresiv, convingător, autoritar în materie de flux ideatic: Ce uşor spun eu… m-a privit. Nu m-a privit. M-a fotografiat.

M-a lovit cu privirea. M-a găurit. M-a sfredelit… (pag. 39). Descrie momente de delir erotic peste care nu stinge veioza unei decenţe de circumstanţă, are chiar scene de naturalism din literatura tabu a secolului XIX, într-un amalgam de darwinism şi vânătoare de vrăjitoare ori inchiziţie bigotă. Testamentul de ciocolată rămâne un modern şi incitant roman de dragoste iar punctual forte este personajul principal Cala, al cărui portret Marian Coman şi desenează în limoezimi boticelliene şi surâsuri misterioase şi pervers promiţătoare, ori de candoare de ţărăncuţă cu broboadă şi ie de arnici, variante antitetice expuse pe simeze lexicale de o puritate celestă. Portretul Calei este realizat magnific, în aquaforte:

De frumoasă ce era, Cala plutea… rupea inimi… Câţi bărbaţi nu divorţaseră doar pentru că o văzuseră pe Cala… sub rochia sa aproape transparentă dansau forme care furau privirile, care ameţeau simţurile, care tulburau minţile… (pag. 36). Portretul acesta este un imn închinat eternului feminin, frumuseţii femeii, graţiei feminine, misterului feminităţii, păcatului ancestral al Evei muşcând din mărul tuturor plăcerilor şi al izgonirii din Rai. Testamentul de ciocolată este o carte cu o calitate extraordinară a scriiturii, pe o gamă în bemoli surprinzători de la suav la ridicol, de la angelic la grotesc, de la delicateţe la pervers, de la vigoare la confuz, de la echilibru la exces, de la rugăciune la hulă, de la tristeţe la bucurie…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *