O viziune asupra participarii la viata culturala

Cultura şi accesul la cultură sunt pentru fiecare individ o necesitate şi o condiţie a consolidării sentimentului de desăvârşire ca individ unic, a nevoii de exprimare şi de sensibilizare a ambientului şi a colectivităţii. Aşa cum afirmă Alfried Längle cultura a urmărit menţinerea şi cultivarea evoluţiei sufleteşti şi spirituale în condiţiile fiecărei epoci¹, având caracteristicile epocii respective, fiind expresia acumulărilor individuale din fiecare epocă şi a nivelului de dezvoltare a spiritului uman.

Societatea contemporană îmbracă o deversitate de forme de exprimare artistică, unele acceptate (pentru că respectă modelul tradiţionalist, consolidând achiziţiile anterioare) altele contestate (datorită refuzului lor de a se conforma şi a invitaţiei la reconsiderarea valorilor şi a spiritualităţii). Între aceste valenţe evoluează cadrul formal, cel impus de administraţie (de stat) ca rezultat al preocupării de a sprijini formarea şi manifestarea unui spirit cultural naţional precum şi ca urmare a coerciţiei din partea comunităţiilor artistice, şi cadrul nonfomal, cel care acţionează în sensul impunerii unor valori, a unor obiceiuri ale existenţei cotidiene.

O preocupare a Ministerului Culturii, recunoscută în cadrul Planului strategic pentru perioada 2009-2013² este de a contribui la creşterea nivelului de dezvoltare umană a societăţii româneşti şi îşi propune să facă acest lucru prin respectarea şi susţinerea accesului la cultură şi în acelaşi timp a participării la viaţa culturală, neignorând libertatea religioasă şi diversitatea culturală. Se recunoaşte astfel că nivelul de dezvoltare al societăţii este dependent şi de factorul cultural şi de animarea individului în acţiuni diverse, artistice, alături de celelalte elemente ale dezvoltării sociale (economice, politice, sociale etc.).

Cât de importantă este participarea cetăţenilor la viaţa culturală, ce înseamnă aceasta pentru întreaga societate, ce beneficii pot avea indivizii prin implicare în lumea culturală şi cum o pot face sunt câteva întrebări care pot fi adresate atunci când citeşti un document oficial cu referire la cultură. Gândindu-ne la expresia ultracunoscută românul s-a născut poet se poate afirma că în fiecare persoană există mici resurse sau o înclinaţie ori talent de a creea ceva, de se exprima artistic. Şansa de a se implica prin depăşirea stadiului de consumator de cultură, devenind o părticică a sistemului, a aluatului cultural, şi prin îndelungă pregătire şi transpiraţie, creator de cultură, este dependentă de organizarea mediului cultural şi de exigenţele politicilor şi strategiilor publice.

Participarea la viaţa culturală poate îmbrăca diverse forme şi se poate realiza diferenţiat pe nivele de dezvoltare a spiritului uman sau a spiritualităţii comunităţii şi de investiţie în talentul individaul şi în viziunea creativă a cuiva. Elementele vieţii culturale importante sunt producătorul de cultură (artistul sau instituţia de cultură) şi consumatorul de cultură. De asemenea, un rol important îl au persoanele sau instituţiile care promovează cultura şi produsele culturii, prezenţa acestora fiind şi mai imperioasă în societatea contemporană în care individul este bombardat de complexitatea ofertelor economice, educaţionale, comerciale, care răpesc din timpul destinat anterior absorţiei de cultură.

Producătorul de cultură, creatorul de artă şi frumos, poate fi atât artistul, cât şi instituţia de cultură ambii actori având menirea de a lansa o provocare artistică a sentimentelor, a creativităţii, a interpretării lumii în care trăim, a depăşirii stadiilor de dezvoltare atinse de individ, respectiv de societate. Mesajul pe care îl trimite creatorul de artă se distinge prin complexitatea exprimării, vizând ariile sociale sau ariile vieţii indivizilor, în ambele situaţii mesajul desprinzându-se din mediul de viaţă al artistului. Devine astfel, o expresie a societăţii contemporane.

Produsele culturii precum poezia, proza, tabloul, fotografia, sculptura, filmul, spectacolul de teatru, de operă şi operetă, de dans, cântecul, animaţia, produsele artizanale, emisiunea TV, conferinţele, patrimoniul (material şi imaterial) etc. au rolul de a transmite mesaje multiple indivizilor şi de invita la meditaţie şi la diversificare. Admirate sau achiziţionate, expuse sau dăruite ele sunt averea societăţii, catalizatorul vieţii dar şi mărturia complexităţii naturii umane.

Consumatorul de cultură, indiferent de vârsta sau apartenenţa sa, este cititorul de carte, cititorul de publicaţii de cultură, literare sau artistice, este privitorul unei creaţii de pictură sau sculptură, este cumpărătorul unor astfel de produse (până la a deveni colecţionar) este vizitatorul muzeelor, al filmelor, al spectacolelor de teatru, de balet, este persoana cu înaltă educaţie sau din contră este cel care nu a petrecut prea mulţi ani în şcoală. Consumator de cultură este persoana care savurează constant, cu fidelitate (aproape cu dependenţă de artă) şi care devine un foarte bun cunoscător al artelor (poate chiar autodidact), până la consumatorul ocazional, care rar se alătură lumii artistice, creative din varii motive (din lipsa resurselor financiare, din lipsa unei obişnuinţe de a urmării un produs artistic, din prejudecată, ca urmare a educaţiei precare etc.).

Pentru că viaţa de zi cu zi a devenit tot mai complexă şi pentru că produsele culturale sunt tot mai diverse, pentru că cetăţeanul are din ce în ce mai puţin timp pentru sine, pentru propria dezvoltare, este nevoie de o terţă persoană care să promoveze produsele culturale şi să recheme individul în faţa frumosului, să îi ofere şi o altă faţetă a realităţii şi o altă cale de a ajunge la un standard ridicat de viaţă. Promovarea se realizează atât prin afişul sau anunţul publicitar cât şi prin emisiunea radio sau televizată de cultură sau articolul în presa scrisă. O altă formă de promovare poate cu un impact puternic este manifestarea stradală, care se adresează omului care nu este preocupat să se informeze dar al cărui interes este trezit prin exemplificare. Conferinţele tematice, întâlnirile dintre organizaţiile implicate în dezvoltarea zestrei culturale sunt forme de promovare a vieţii culturale.

Participarea la viaţa culturală aduce omenirii un set de beneficii, fiind o resursă a creativităţii şi o îmbogăţire a patrimoniului cultural, ceea ce se transmite generaţiilor în formare. Patrimoniul constituit este, metaforic vorbind, pământul în care sămânţa va încolţi. Un patrimoniu bogat conduce inevitabil la produse artistice de o şi mai mare valoare. Ceea ce facem noi acum, ceea ce creăm, ceea ce cultivăm, va fi seva ce va hrăni generaţia următoare aceasta fiind amprentată de produsele creativităţii noastre.

Relaţia strânsă între comportamentul proactiv cultural şi calitatea vieţii a individului care este artist precum şi a celui care savurează produsul artistului este puternică şi determinativă, în funcţie de nivelul de abordare a primei înregistrându-se o variaţie calitativă a celei de a doua. O carte citită relevă noi perspective asupra vieţii, asupra mentalităţii, un tablou privit sensibilizează sufletul şi răscoleşte sentimentele, un spectacol de teatru vizualizat invită la meditaţie şi la găsirea sensului vieţii. Implicarea directă în procesul cultural, ca şi creator de cultură îşi arată noi valenţe ale sentimentului de utilitate, noi viziuni asupra realităţii, o creştere a nivelului de toleranţă şi acceptanţă socială. La nivel social, actul de cultură poate asigura o cale de identificare a soluţiilor, exerciţiul imaginaţiei şi al creativităţii putând fi valorificat în procesul de rezolvarea a unor probleme sau de construire a unui ambient confortabil.

Dezvoltarea participării la viaţa culturală formează tânăra generaţie, o orientează către desăvârşirea ca purtătoare de valoare. Prin achiziţia de frumos şi cultură se realizează, aşa cum afirmă Alfried Längle¹, împlinirea sensului existenţial al fiecăruia prin conturarea spaţiului cultural al persoanei, exprimat prin identificarea şi ocuparea locului, a spaţiului vital, prin trăirea şi aprecierea valorii şi prin găsirea recunoaşterii / aprecierii de care are atât de mult nevoie individul uman. Investiţia în tânăra generaţie este o condiţie esenţială a asigurării bunăstării sociale, a transmiterii resurselor culturale, a valorizării naturii umane.

Mijloace de participare la viaţa culturală a unui individ îmbracă forme variate, de la calitatea de consumator al culturii (achiziţii de carte din librării, client al bibliotecilor, vizionări de expoziţii, de spectacole, de festivaluri etc.) până la implicarea directă prin formarea sau valorificarea potenţialului artistic (ca amator) ca individ activ în cadrul centrelor culturale, al caselor culturale (inclusiv a celor studenţeşti), al cercurile artistice în cadrul şcolilor, al şcolilor de artă sau în cadrul organizaţiilor civice culturale (prin acţiunile cărora se valorifică potenţialul creator sau, în unele situaţii, se realizează exprimarea artistică a membrilor ori are loc utilizarea artei ca terapie ocupaţională sau terapie recuperatorie).

Realitatea societăţii româneşti arată că românii investesc din de în ce mai puţin în viaţa lor culturală şi că aceasta sărăceşte cantitativ şi calitativ. Comportamentul românilor privind participarea la viaţa culturală din perspectiva consumatorului de cultură a înregistrat conotaţii negative în anul 2009. Barometrul Cultural pe 2009³ arată că tot mai puţini români vizionează muzee şi expoziţii (faţă de 2008 numărul vizitatorilor a scăzut cu 20%), teatrele au înregistrat o scădere a numărului de spectatori (cu 15% mai puţini faţă de anul precedent). Sălile de cinema sunt mai goale, înregistrându-se o scădere cu 17% a iubitorilor de film. Frecvenţa participării la spectacole de operă/operetă a scăzut cu 8% faţă de 2008 şi cu11% faţă de anul 2007. Cartea, esenţială pentru formarea intelectului, este şi ea mai puţin cerută chiar dacă a înregistrat o scădere mai mică decât în celelalte domenii. Românii alocă din bugetul lor din ce în ce mai puţin pentru activităţi culturale şi îngrijorător este faptul că mulţi nu achiziţionează nici un produs de factură culturală, studiul menţionat arătând că 44% dintre cei chestionaţi nu au cheltuit deloc pentru activităţi culturale în prima jumătate a anului 2009.

Este dezolantă o astfel de evoluţie în cadrul participării la viaţa culturală şi aceste constatări invită la reconsiderarea acestui domeniu, la acordarea unui suport pentru revigorarea recunoaşterii nevoii de valori culturale. Intensificarea acţiunilor în rândul tinerilor prin educaţie şi implicare în programe de formare culturală, creşterea adresabilităţii instituţiilor şi organizaţiilor de cultură către publicul adult, atragerea acestora în acţiuni artistice (pornind de la premisa că părintele este primul exemplu pentru copil, acesta din urmă preluând conştient sau nu comportamentele părinţilor), creşterea numărului de unităţi culturale, indiferent de forma lor de organizare şi de sursa de finanţare etc. asigură o valorificare a potenţialului artistic şi mai ales este un pilon puternic în creşterea calităţii vieţii a indivizilor, respectiv construcţia unei societăţi solide şi sigure.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *